Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

 

Monday, 07 October 2013 12:20

Comunicat de presa

WRITTEN_BY  Administrator
Rate this item
(0 votes)

Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007 – 2013

Data 06.09.2013

Program de specializare a resurselor umane din domeniile biomedical şi biotehnologic

Universitatea din Bucuresti, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad implementează în perioada 01 decembrie 2010 – 30 noiembrie 2013 proiectul cu titlul „Program de specializare a resurselor umane din domeniile biomedical şi biotehnologic”, ID: POSDRU/81/3.2/S/55362. Proiectul a fost selectat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” Domeniul major de intervenţie 3.2 „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”, în cadrul cererii de propuneri de proiecte nr. 81”Competenţe pentru Competitivitate”.

Proiectul are ca scop dezvoltarea unui program de formare postuniversitară destinat angajaţilor care işi desfăşoară activitatea în laboratoarele din domeniile: sanitar, mediu, biotehnologii şi securitate alimentară, cercetare etc, prin promovarea de tehnici si metodologii de laborator inovative, conforme cu cerinţele şi standardele UE, în scopul creşterii competenţelor acestor categorii profesionale.

Cursurile din cadrul Programului de specializare postuniversitară au fost structurate pe 3 Module și s-au desfăşurat în perioada octombrie 2011 – mai 2013. În perioada octombrie – noiembrie 2011 s-au parcurs cele 4 discipline cuprinse în planul de învațământ pentru Modului 1: biologie celulară, biochimie, genetică și microbiologie. În continuare, din decembrie 2011 până în mai 2012, s-au parcurs cele 6 discipline cuprinse în Modulul 2 - Management strategic şi decizional în laborator, Management financiar administrativ, Managementul de calitate în organizarea activităţii de laborator, Integrare baze de date TIC pentru laborator, Bioetica şi biosecuritate în laborator, Accesare, implementare şi monitorizare proiecte finanţate din fonduri europene. În perioada iunie 2012 – mai 2013 s-a parcurs Modulul 3 „Direcții inovatoare în biomedicină si biotehnologie” cu următoarele discipline: Biologie moleculară, Biochimie-aplicații specifice, Culturi celulare, Biotehnologii moleculare, Toxicologie moleculară, Tehnici moderne de microscopie (optică, fluorescență, confocal și microdisectie laser), Flowcitometrie, Secvențiere/Genotipare, PCR/PCR-cantitativ și aplicații, Microarray, HPLC/FPLC.

Cursanții au parcurs pregătirea de specialitate conform fișelor disciplinelor, au beneficiat de consiliere de specialitate prin intermediul portalului internet astfel încât întreg grupul țintă format din 64 de persoane a promovat examenele tuturor disciplinelor cuprinse în planul de învațământ pentru cele 3 Module.

Rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul Workshopului de promovare a Programului de Specializare din domeniile biomedical si biotehnologic care s-a desfășurat la Arad în perioada 6-7 septembrie 2013.

La finalul pregătirii de specialitate, cei 64 de cursanți au susținut examenul final prin elaborarea și prezentarea unei lucrări de specializare, absolvind Programul de specializare postuniversitar în domeniile biomedical și biotehnologic.

 

Detalii suplimentare: Universitatea din Bucuresti, Bdul Mihail Kogalniceanu nr. 36-46 sector 5,

Manager proiect: Prof. dr. Marieta Costache ( This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it ; This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it )

Manager asistent: Mirela Serban ( This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it );

Universitatea “Vasile Goldis” Arad, Coordonator proiect partener: Prorector Prof. Dr. Anca Hermenean ( This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it )

More in this category: « Comunicat de presa

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.