Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

 

Comunicate de presă - Modul II PDF Print E-mail

Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007 – 2013

Data 29.03.2013

Program de specializare a resurselor umane din domeniile biomedical şi biotehnologic

Universitatea din Bucuresti, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad implementează în perioada 01 decembrie 2010 – 30 noiembrie 2013 proiectul cu titlul „Program de specializare a resurselor umane din domeniile biomedical şi biotehnologic”, ID: POSDRU/81/3.2/S/55362.

Proiectul a fost selectat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” Domeniul major de intervenţie 3.2 „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”, în cadrul cererii de propuneri de proiecte nr. 81”Competenţe pentru Competitivitate”.
Proiectul are ca scop dezvoltarea unui program de formare postuniversitară destinat angajaţilor care işi desfăşoară activitatea în laboratoarele din domeniile: sanitar, mediu, biotehnologii şi securitate alimentară, cercetare, etc, prin promovarea de tehnici si metodologii de laborator inovative, conforme cu cerinţele şi standardele UE, în scopul creşterii competenţelor acestor categorii profesionale.
Cursurile din cadrul Programului de specializare în domeniile biomedical şi biotehnologic sunt structurate pe 3 Module şi se vor desfăşura în perioada octombrie 2011 – mai 2013.
În perioada decembrie 2011 – mai 2012 s-au parcurs cele 6 discipline cuprinse în planul de învațământ: Management strategic şi decizional în laborator, Management financiar administrativ, Managementul de calitate în organizarea activităţii de laborator, Integrare baze de date TIC pentru laborator, Bioetica şi biosecuritate în laborator, Accesare, implementare şi monitorizare proiecte finanţate din fonduri europene din cadrul Modulului II – Integrare management, bioetica si biosecuritate in laborator cu un numar de 110 ore de formare pentru fiecare grup ţintă din cele două regiuni, București-Ilfov și Vest. Cursanții au parcurs pregătirea de specialitate conform fișelor disciplinelor, au beneficiat de consiliere de specialitate prin intermediul portalului internet astfel încât la încheierea modulului, întreg grupul țintă format din 64 de persoane a promovat examenele celor 6 discipline cuprinse în planul de învațământ pentru modulul 2. Prin rezultatea obţinute la examenele de verificare, s-a dovedit că, informaţiile oferite în cadrul acestor cursuri, au fost percepute şi asimilate activ de către membri grupului tinta.

Detalii suplimentare: Universitatea din Bucuresti, Bdul Mihail Kogalniceanu nr. 36-46 sector 5, Manager proiect: Prof. dr. Marieta Costache ( This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it ; This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it ) Manager asistent: Mirela Serban ( This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it );Tel. 021 318 15 75 int. 103 sau 105; Fax: 021 318 15 75 int. 101
Universitatea “Vasile Goldis” Arad, Coordonator proiect partener: Prorector Prof. Dr. Anca Hermenean ( This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it )

 

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.